Misiunea Speranta la Bacau

Ultima zi a lunii iulie a fost marcată, la Bacău, de vizita “Misiunii Speranţa” care a susţinut un program de muzică creştină în Casa de Cultură. Interpreţii care au venit din mai mult zone ale lumii (Canada, Australia, România etc) s-au bucurat de primirea pe care le-a oferit-o sala plină de oameni. Comunitatea bisericilor evanghelice din Bacău s-a bucurat pentru a treia oară de vizita grupului „Speranţa” însoţită, şi în acest an, de pastorul Gabriel Zăgrean. Pastorul a prezentat mesajul biblic într-o manieră simplă şi cu impact, astfel că, la final, prin chemarea la o viaţă nouă, mai multe persoane au răspuns afirmativ, influienţaţi, nu numai de mesaj, ci şi de toată întălnirea care a stat sub genericul „Zorii unei noi vieţi”. Pentru ca această campanie să aibă loc şi la Bacău a fost nevoie de implicarea tuturor bisericilor evanghelice din municipiu, care au participat cu resurse financiare şi umane, necesare organizării aproape perfecte. Costurile în bani au depăşit 4000 lei, dar strângerea sumei într-un moment econimic dificil, arată mentalitatea hristică a credincioşilor, potrivit căreia sufletele oamenilor au costul suprem. Dumnezeu să binecuvinteze municipiul Bacău, Dumnezeu să binecuvinteze România!

Silviu Neagu

O părere la “Misiunea Speranta la Bacau”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s