Marturisire de credinta

CULTUL PENTICOSTAL
BISERICA LUI DUMNEZEU APOSTOLICĂ PENTICOSTALĂ DIN ROMÂNIA

MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ

1. Noi credem că Biblia sau Sfânta Scriptură este Cuvântul lui DUMNEZEU fără greşeală şi singura noastră normă în viaţa de credinţă.
Biblia sau Sfânta Scriptură, compusă din V T şi N T, este insuflată de DUMNEZEU (2 Tim 3: 16; 2 Pet. 1: 20-21). Biblia este o descoperire dumnezeiască făcută oamenilor. Ea a fost scrisă în diferite perioade de timp, până la completarea ei, prin cartea Apocalipsei. Nimeni nu are dreptul să adauge, să scoată sau să schimbe ceva din ea (Prov. 30:6; Gal. 1: 8-9; Apoc. 22: 18-19). Biblia este Cuvântul lui DUMNEZEU, viu şi lucrător, mai tăietor ca o sabie cu două tăiuşuri (Evr. 4: 12).
Vechiul Testament ne arată cum DUMNEZEU a pregătit venirea în lume a lui Mesia, care este DOMNUL ISUS HRISTOS (1 Cor. 10: 6; Gal. 3: 24; Col. 2: 14-17; Efs. 2: 14-16; Evr. 8: 3).
Noul Testament ne arată viaţa şi învăţătura DOMNULUI ISUS HRISTOS care stau la temelia Bisericii lui DUMNEZEU. De asemenea, Noul Testament cuprinde învăţătura apostolilor (Rom. 10: 4, 3: 24; 1 Cor. 15: 12; 2 Tim. 1: 13; Rom. 1: 16; 2 Tesl. 1: 8-9).

2. Noi credem într-un DUMNEZEU în trei persoane: TATĂL, FIUL şi DUHUL SFÂNT.

a. DUMNEZEU TATĂL

S-a descoperit în vechime slujitorilor Săi ca un DUMNEZEU care nu depinde de cineva, zicând: ,,EU sunt Cel Ce Sunt” (Exd. 3: 14).
DUMNEZEU este Duh (Ioan. 4: 24), viaţă (1 Tim. 6: 13-16; Fpt. 17: 25-28), lumină (1 Ioan 1: 5), iubire (1 Ioan 4: 8), înţelepciune (Ieremia 10: 12), dreptate şi sfinţanie (Apoc. 15: 3 şi 4: 8).
DUMNEZEU este viu şi veşnic (Ps. 84: 2; Deut. 33: 27; Isaia 40: 28), EL este bun (Mc. 10: 28), desăvârşit (Mat. 5: 48), îndurător (Deut. 4:31, Iac. 5: 11), credincios (2 Tim. 2: 13), îndelung răbdător (Rom. 2: 4). EL nu poate fi văzut, nici pătruns de mintea omenească (1 Ioan 4: 12; Iov 11: 7-9). EL pote fi cunoscut prin ISUS HRISTOS, prin DUHUL SFÂNT, prin Sfânta Scriptură (1 Ioan 5: 20; 1 Cort. 2: 10-11), prin creaţiune (Rom. 1: 19-20; Isa. 40: 26) şi prin purtarea Sa de grijă pe care o are faţă de noi (1 Pet. 5: 7).

b. DUMNEZEU FIUL

DOMNUL nostru ISUS HRISTOS este veşnic (Evr. 13: 8). Există din veşnicie (Ioan 17: 5) şi este Unicul Fiu născut din TATĂL, „Cel întâi născut din toată zidirea” înaintea oricărei făpturi (Col. 1: 15-17; Ioan 1: 2-3).
EL este adevăratul Mesia (Mântuitor) care a fost făgăduit, împlinitorul Legii şi al profeţiilor V T (Luc. 2 : 26-27).
El este Fiul lui DUMNEZEU (Luca 1: 32) şi totodată şi Fiul omului (Mat. 9: 6; Mc. 2: 28). Prin DUHUL SFÂNT S-a întrupat Şi S-a nascut prin fecioara Maria (Luca 1: 34-35), venind în lume ca om. El ni L-a descoperit pe DUMNEZEU ca TATĂ (Matei 5: 16 ; Ioan 4:23). „Fiul lui DUMNEZEU S-a arătat ca să nimiceasca lucrarile diavolului”(1 Ioan 3: 8).
EL a venit pe pamânt: să ridice păcatele celor ce vor crede în El (Ioan 1: 29), să sufere (Is. 53: 3-10; Matei 16: 21), să moară pentru noi (Rom. 5: 8), să ne împace cu DUMNEZEU (Col.1: 20), să ne mântuiască (Ioan 12: 47). Sângele lui ISUS HRISTOS ne curăţeşte de orice păcat (1 Ioan1: 7). A înviat a treia zi dupa Scripturi (1 Cor. 15: 4). S-a înălţat la cer şi şade la dreapta lui DUMNEZEU (Mc 16: 19). El mijloceste pentru credincioşi, pregătindu-le loc în cer (Ioan 14: 3). El este Cel dintâi înviat dintre cei morţi (Col. 1: 18). Prin înviere a primit un corp schimbat într-o stare de slava (Ioan 20: 12-20; Filip. 3: 21). El va veni a doua oară pentru ridicarea Bisericii Sale de pe pamânt şi pentru judecata lumii (Matei 25: 31-33). El este judecatorul celor vii şi al celor morţi (Fapt. 10: 42; Ioan 5: 22).

c. DUMNEZEU DUHUL SFÂNT

DUHUL SFÂNT, numit şi DUHUL lui DUMNEZEU şi Mângâietorul sau Duhul Adevărului (Ioan 14: 26), este a treia persoană din SFÂNTA TREIME (1 Cor. 12: 3-6; 2 Cor. 13: 14). El a fost de la început, a conlucrat cu TATĂL şi cu FIUL la creaţiune (Gen. 1: 2).
Lucrarea şi natura Sa sunt absolut nepătrunse de mintea omenească, dupa cum de nepătruns este DUMNEZEU Însuşi. Prin DUHUL Lui DUMNEZEU şi prin suflarea Sa, sunt facuţi toţi oamenii. Prin El toate fapturile primesc viata (Iov.33:4).
Oamenii lui DUMNEZEU din vechime au vorbit şi au scris Cuvantul lui DUMNEZEU, fiind „….., mânaţi de DUHUL SFÂNT” (2 Petru 1: 21).
La Cincizecime (Rusalii), DUHUL SFÂNT S-a pogorât asupra credincioşilor dupa ce DOMNUL ISUS Îşi încheiase misiunea pe pamânt şi Se înalţase la cer (Fapte 2: 1-4). Ucenicii au fost umpluţi cu DUHUL SFÂNT şi din acea zi au fost insoţiţi de lucrări supranaturale: semne, minuni, vindecari şi felurite daruri (Evr. 2: 4; Mc. 16: 17-18). El este călăuzitorul Bisericii lui DUMNEZEU nou-testamentale, din ziua Rusalilor (Cincizecimii) până la răpirea ei (Ioan 16: 13).
DUHUL SFÂNT astăzi alege (Fapte. 13: 2; 20: 28), învată (Ioan 14: 26), umple (Fapte 2: 4 ; 4: 31 ), îmbracă (Lc. 24: 49) şi trimite în lucrare pe slujitorii lui DUMNEZEU (Fapte. 12: 19-20; 8: 29).
Prin DUHUL SFÂNT omul primeşte naşterea din nou (Ioan 3: 5-8; Tit 3: 5), primeşte viaţă veşnica (Gal. 6: 8), poate trăi după voia lui DUMNEZEU (Rom. 8: 6-10), întelege Sfânta Scripură şi lucrarile lui DUMNEZEU (1 Cor. 2: 9-14).
DUMNEZEU dă darul SFÂNTULUI DUH celor care se pocaiesc, Îl ascultă si Îl primesc pe ISUS HRISTOS ca Mantuitorul lor personal (Fapte 2: 38; 5: 32; Ioan 7: 37-39).
DUHUL SFÂNT S-a înfăţişat sub forma unui porumbel (Mat. 3: 16). Umplerea cu DUHUL SFÂNT a fost însoţită de manifestări fizice exterioare: limbi de foc (Fapte. 2: 1-4), vant (Fapte. 2: 2), cutremur (Fapte. 4: 31).

3. Noi credem că DUMNEZEU la început a făcut cerurile şi pământul (Gen. 1: 1)

a. Cerurile

Acolo este scaunul de domnie al lui DUMNEZEU (Ps. 103: 19; Matei 5: 34) şi locuinţa îngerilor (Matei 18: 10). Cuvântul lui DUMNEZEU ne arată că în al treilea cer este Raiul lui DUMNEZEU (2 Cor. 12: 1-4). Domnul ISUS s-a înalţat la cer şi acolo pregateşte un loc pentru credincioşii Săi (Ioan 14: 2; Luca 24: 50-51). În cer se află scrise numele celor mântuiţi (Luca 10: 20; Ioan 17: 24)

b. Pamantul

La început DUMNEZEU a făcut cerurile şi pământul (Geneza 1: 1) Pămîntul era pustiu şi gol (Geneza 1: 2). DUMNEZEU prin puterea şi Cuvântul Său a facut ca în decursul a şase zile, pământul să fie bun de locuit şi l-a dat în stăpânire omului spre a-l umple, supune şi îngriji (Geneza 1: 31, 26-28).
După intrarea păcatului în lume, DUMNEZEU a blestemat pământul (Geneza 3: 17-18). Din cauza răutătii omului DUMNEZEU a adus judecata şi pedeapsa asupra pământului, ca: pustiirea prin potop (Geneza 6: 11-13), nimicirea Sodomei şi a Gomorei (Geneza 19: 12-14; 2 Petru 2: 6) şi altele. De atunci încoace s-au mai petrecut diferite cataclisme, potrivit cu cele prezise de Domnul ISUS (Matei 24: 7). La urmă, pământul existent va da loc noului pământ, unde va locui neprihănirea (2 Petru 2: 7; Apoc. 21: 1-4).

4. Noi credem că DUMNEZEU a creat îngerii.

a. Îngerii

Îngerii sunt făpturi sprituale create de Dumnezeu fără păcat, puşi în slujba Sa (Geneza 19:15 ; Apoc. 19: 9-10). Ei îndeplinesc şi diferite slujbe „Pentru cei ce vor moşteni mântuirea” (Evrei 1:14; Luca 15:10; Fapte 4:6,27; 23:24, etc.)
Îngerii sunt totodată şi cei care duc la îndeplinire voinţa lui DUMNEZEU, executând hotărârea mâniei Lui în ce priveşte pedepsirea celor rai (Matei 13:39-41,49).
Sunt mai multe feluri de îngeri care poartă diferite nume ca: Arhangelul Mihai, Arhanghelul Gabriel, serafimii şi heruvimii, etc. Fiecare categorie are altă însărcinare (Geneza 3:24; Isaia 6:6-7; Iuda v.9; Luca 1:26; Ios.5:13-15).

b. Căderea lui Lucifer şi a altor îngeri

Diavolul a fost o dată un luceafar strălucitor, dar mândrindu-se a căzut. Astazi este căpetenia îngerilor răi, care nu şi-au păstrat locul şi au căzut (Is.14: 12-14; Iuda v.6; 2 Petru 2: 4).
Numele lui înseamnă defăimator şi dezbinător. El este numit diavolul şi satana, el înşeală întreaga omenire (Apoc. 12: 9) şi toţi oamenii necredincioşi zac sub puterea lui (Fapte. 26: 18; Apoc. 12: 7-8 ; 2 Petru 2: 4). El este stăpânul şi Dumnezeul veacului acestuia (2 Cor. 4: 3-4; Ioan 14: 30 ; Fapte. 26: 17-18), ucigător de oameni (Gen. 3: 4-5) părintele minciunii (Ioan 8: 44), ispititorul (Matei 4: 3 ; 1 Tes. 3: 5) şi uneltitorul împotriva copiilor lui DUMNEZEU (Iov 1: 9-11; Ef. 2: 16).
El a fost biruit prin jertfa lui ISUS HRISTOS (Ioan 14: 30-31; Efes. 2: 16).
Soarta lui va fi aruncarea în iazul de foc împreuna cu îngerii lui (Matei 25: 41; Apoc. 20: 10).

5. Noi credem că DUMNEZEU l-a creat pe om din ţărână.

Omul a fost creat dupa chipul şi asemanarea lui DUMNEZEU: trup, suflet şi duh (Gen. 1: 26; 2: 27; 1 Tes.5: 23). Omul este o trinitate.
Omul a fost creat curat şi nevinovat, el a fost aşezat în grădina Edenului ca s-o lucreze şi s-o păzească (Gen. 2: 15). El a fost înzestrat cu toate atributele unei fiinţe făcute după chipul şi asemanarea lui DUMNEZEU: sentimente, raţiune şi voinţă.

6. Noi credem că pacatul a intrat în lume datorită neascultării omului de porunca lui DUMNEZEU.

„ DOMNUL DUMNEZEU a dat omului porunca aceasta: Poţi să mănânci după placere din orice pom din grădină, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit” (Gen. 2: 16-17).
Lăsându-se ispitit de diavolul, şarpele cel vechi, prin femeie, omul a călcat porunca pe care o primise de la DUMNEZEU şi astfel, prin libera sa voinţă, a devenit rob al păcatului, vrăjmaş al lui DUMNEZEU, din care cauză a fost dat afară din Eden şi supus suferinţei, trudei şi morţii (Gen. 3). O dată cu caderea sa, Adam i-a tras pe toţi oamenii, care sunt urmaşii săi, în păcat.Toţi au păcătuit (Rom. 5: 10; Efes. 2: 1-2). Din aceasta pricină nimeni nu se poate mântui singur sau un frate pe fratele sau (Ps. 49: 7-8). Prin harul lui DUMNEZEU, care este aratat prin ISUS HRISTOS, omul poate fi scăpat din starea de robie a pacatului (Rom. 5: 19-21), iar necazurile, truda şi moartea pot conlucra spre binele lui (Rom. 8: 28-30; Rom. 5: 3-4; Fapte 14: 22).
Păcatul venit în lume prin neascultarea primilor oameni a afectat întreaga omenire (Rom. 5: 19).
Păcat este orice încalcare a Cuvântului, voinţei şi poruncii lui DUMNEZEU (Rom. 3: 23; Gal. 5: 19-21).Omul păcătuieşte prin omiterea împlinirii binelui cerut de DUMNEZEU sau prin comiterea lucrurilor împotriva voii Sale.
Păcat este orice fel de faptă care întinează trupul, sufletul si duhul: curvia şi preacurvia, necumpătarea, trândăvia, îmbuibarea, împovărarea cu gânduri lumeşti, gânduri rele, sinuciderea, avorturile, vorbirea de rău, vrajba, minciuna, făţărnicia, furtul, înşelătoria, neajutorarea sfinţilor în caz de nevoie, precum şi chinuirea animalelor (Gen. 38: 2-10; Prov. 12: 10; Rom. 12: 13; Gal. 5: 19-21; Apoc. 21: 8).
La fel este păcat: necredinţa, nepăsarea, nesocotirea harului venit prin ISUS HRISTOS, lipsa de temerii de DUMNEZEU, luarea în deşert a Numelui Sau, idolatria, superstiţiile, vrajitoriile, etc.
Păcatul, o data înfăptuit, este urmat de consecinţe (Gal. 6: 8). El este boldul morţii şi atrage dupa sine pedeapsa veşnică a lui DUMNEZEU (Apoc. 22: 15; 21: 8). Plata păcatului este moartea (Rom. 6: 23).

7. Noi credem că harul lui DUMNEZEU a facut şi face posibilă mântuirea omului prin jertfa DOMNULUI ISUS HRISTOS.

Harul este bunatatea şi iubirea nemarginită a lui DUMNEZEU, arătat prin DOMNUL nostru ISUS HRISTOS, faţă de noi pacătoşii (Ioan 1: 17; Ef. 2: 4-7). Nimeni nu se poate mântui prin propriile sale fapte sau binefaceri şi nici prin faptele Legii Vechiului Testament, decat prin ISUS HRISTOS (Gal. 2: 27; Ef. 2: 5-9). Harul lucrează împreună cu credinţa. Prin har se capată trecere înaintea lui DUMNEZEU (1Cor.15:9-10). Harul este sursa binecuvântărilor (Efes. 4: 7-8; 1 Cor. 15: 10; 2 Cor.1: 15; 1 Petru 4: 10).
Prin har, DUMNEZEU ne învaţă cum să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie (Tit. 2: 11-12).
Harul este mai presus de mulţimea pacatelor, întrecând mărimea şi mulţimea lor (Rom. 5: 20). El poate fi înmultit în noi în măsura cunoştinţei de DUMNEZEU (2 Petru 1: 2). El întăreşte inima(Evrei 13: 9), ne creşte sufleteşte(2 Petru 3: 18) şi drege vorbirea noastră (Col. 4: 6).
„ Fiindcă atât de mult a iubit DUMNEZEU lumea că a dat pe singurul Lui FIU, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnica” (Ioan 3: 16).

8. Noi credem că mântuirea este condiţionată de credinţă, pocăinţă şi naşterea din nou.

a. Credinţa.

„ Credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite şi o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11: 1; 2 Cor.4: 18).
Credinţa vine prin auzirea Cuvântului lui DUMNEZEU (Rom. 10: 17). Adevărata credinţă porneşte din inima (Rom. 10: 9). Prin credinţa din inimă se primeşte neprihănirea (Rom. 10: 10), mântuirea (Gal. 2: 16, Efs. 2: 8, Gal. 3: 22), curăţirea inimii (Fapte 15: 9), iertarea (Gal. 2: 16; Efs. 2: 8 ; Gal.3:22), moştenirea şi dreptul de a ne numi copiii lui DUMNEZEU (Gal. 3: 26).
Fără credinţă nimeni nu poate fi plăcut lui DUMNEZEU (Evrei 11: 6). Credinţa este adevărată şi activă numai atunci când este însoţită de fapte (Iac. 2: 14-22). Toţi trebuie să păstrăm credinţa care s-a dat odată pentru totdeauna sfinţilor (Iuda v.3).
În timpul din urmă, mulţi se vor lepăda de credinţa adevărată (1 Tim. 4: 1-4). Peste cei ce refuză să creadă adevarul, DUMNEZEU lasă o lucrarea de rătăcire, drept consecinţă, să creadă o minciună spre a fi osândiţi (2 Tes. 2: 11-12).
Pentru cei care cred totul este posibil: iertare, vindecari de boli, etc. (Matei 8: 13; Ioan 14: 12)

b. Pocăinţa.

Pocăinţa este o porunca a DOMNULUI ISUS (Marcu 1: 14-15). Ea reprezintă întoarcerea omului la DUMNEZEU de pe căile rătăcite ale păcatului (Isaia 55: 7), schimbarea totală a vechii vieţi cu una nouă, după Cuvantul lui DUMNEZEU (Rom. 2: 4), schimbarea gândiri omului. Ea înseamnă cainţă pentru viaţa traită în necunoştinţă de DUMNEZEU şi încetarea de a mai păcatui (Tit 2: 11-13; Plang. 3: 39-40). „Cine îşi ascunde fărdalegile nu propaşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capată îndurare” (Prov. 28: 13)
DUMNEZEU îi cheamă pe toţi oamenii la pocainţă, voind să nu piară nici unul dintre ei (2 Petru 3: 9), ci să ajungă la mantuire (1 Tim. 2: 4). Chiar când păcătuieşte un credincios, el este îndemnat să se pocăiască de faptele săvarşite (Apoc. 2: 5 ; Gal. 6: 1). Pocainţa este adevarată numai când este facută dintr-o inima sincera şi curată, care caută să îndrepte pagubele şi greşelile faţă de aproapele (Luca 19: 8; Fapte. 20: 20-21).

c. Naşterea din nou.

Nimeni nu poate deveni un copil al lui DUMNEZEU dacă nu este, mai întai, născut din nou (Ioan 3: 5-8). Oricât de bun ar fi un om, dacă nu este născut din nou nu poate moşteni Împărăţia lui DUMNEZEU (Ioan 3: 3-5). Omul se compune din trup, suflet şi duh. Câtă vreme omul trăieşte în păcat, trupul face ce voieşte, târând sufletul şi duhul, întinandu-le prin pofte, patimi, păcate. În felul acesta duhul este mort faţă de DUMNEZEU (1 Tes. 5: 23 ; Efes. 2: 1-3).
În urma auzirii Cuvantului lui DUMNEZEU vine credinţa mântuitoare (Rom. 10: 17), urmează pocăinţa (Fapte. 2: 37-38) şi naşterea din nou prin Cuvantul lui DUMNEZEU şi DUHUL SFÂNT (Ioan 3: 5; Iac. 1: 18 ; 1 Petru 1: 23 ; Tit 3: 5).
Cel ce este născut din nou nu mai face ce voieşte, ci el umblă şi se lasă cârmuit de Duhul (Gal 5: 25), având în fiinţa sa cârmuirea DUHULUI SFÂNT (Romani 8: 1,14)
Fără naşterea din nou nu are valoare nici credinţa (Iac. 2: 19), nici cunoştinţa (Rom. 1: 32) şi nici botezul în apă (Fapte. 8: 13-24). Cei ce sunt născuţi din DUMNEZEU nu păcătuiesc (1 Ioan 3: 9; 5: 18), iar cei ce păcătuiesc nu sunt născuţi din nou (1 Ioan 3: 6-10).

9. Noi credem că avem iertarea lui DUMNEZEU ca urmare a primirii DOMNULUI ISUS HRISTOS ca Mântuitor.

Iertarea este un atribut al lui DUMNEZEU prin care se dovedeşte bunatatea Lui faţă de oamenii păcătoşi, prin faptul că le şterge tot trecutul lor după ce s-au întors la El (Fapte. 10: 43; 1 Ioan 1: 9).
O dată iertat, păcătosul devine uşurat de întreaga povară a păcatului ce apasă asupra conştiinţei lui şi astfel el se şi simte într-adevar fericit (Ps. 32: 1-2). Deci mărturisirea păcatelor este urmată de uşurare sufletească şi iertare din partea lui DUMNEZEU (Ps. 32: 5 ; 1 Ioan 1: 9).
După ce a primit iertarea, păcătosul iertat trebuie să-l mărturisească pe ISUS şi altor păcătoşi (Luca 24: 47; Fapte. 4: 17-20).

10. Noi credem că îndreptăţirea credinciosului stă în jertfa DOMNULUI ISUS HRISTOS şi se primeşte prin credinţă, de la DUMNEZEU, o dată cu mântuirea.

Îndreptăţirea vine direct şi numai din partea lui DUMNEZEU prin ISUS HRISTOS. Deci nimeni nu poate să se îndreptăţească înaintea lui DUMNEZEU prin faptele lui proprii şi nici prin faptele Legii Vechiului Testament. Singurul mijloc de îndreptăţire este jertfa lui ISUS HRISTOS pe Golgota (Filip. 3: 9; Ioan 1: 12; Rom. 8: 1).
Îndreptăţirea se capată prin credinţa în Numele lui ISUS HRISTOS (Ioan 3: 16). Prin îndreptăţire omul capată starea după voia lui DUMNEZEU. După ce omul a ajuns în această stare , are pace cu DUMNEZEU (Rom. 5: 1).
DUMNEZEU L-a trimis pe ISUS HRISTOS să sufere şi să moară pentru noi, plătind plata păcatelor noastre prin jertfa Sa pe cruce, purtând astfel pedeapsa pe care o merita păcătosul (2 Cor. 5: 21). Îndreptăţirea nu se face prin faptele noastre bune, ci prin Harul divin.

11. Noi credem că roada credincioşilor izbăviţi de păcat este sfinţirea (Romani 6: 22).

Sfinţirea înseamnă despărţirea cu totul de păcat şi punerea deoparte pentru DUMNEZEU. Orice om întors la DUMNEZEU, născut din nou, iertat şi îndreptăţit este considerat sfânt (1 Cor. 6: 10-11; Col. 3: 12; Efes. 5: 6-7).
Sfinţirea se realizează în viaţa credinciosului prin sângele DOMNULUI ISUS HRISTOS (Evrei 13: 12), prin Cuvântul lui DUMNEZEU (Ioan 15: 3 ; 17: 17; 1 Tim. 4: 5) şi prin DUHUL SFÂNT (Romani 5: 5; 14: 17; 15: 13; Tit 3: 4). Sfinţirea trebuie să cuprindă trupul , sufletul şi duhul nostru (Romani 6: 13,19; 1 Tes. 5: 23).
Procesul sfinţirii exclude întrebuinţarea drogurilor , a fumatului şi a băuturilor alcoolice (Isaia 55: 2; Prov 20: 1; 23: 31-33; Efes. 5: 18), cât şi: homosexualitatea, sinuciderea, autanasia şi jurămintele deşarte.

12. Noi credem în relaţia directă a credinciosului cu DUMNEZEU, rugăciunea şi postul fiind două dintre cele mai eficente şi spirituale relaţii.

a. Rugăciunea

Rugăciunea trebuie adresată părintelui ceresc în Numele DOMNULUI nostru ISUS HRISTOS (Ioan 16: 23-24), prin Duhul Sfânt şi potrivit voinţei Sale (1 Ioan 5: 14; Efes. 6: 18; Iuda v.20). Adevarata rugăciune porneşte dintr-o inimă curată, nu după un anumit program învatat pe dinafară, ci izvoraşte din necesitatea duhovniceasca a omului lăuntric (Mat. 6: 7; Filip. 4: 6). Adevăraţii închinatori trebuie să se roage în Duh şi în adevăr (Ioan 4: 24). Copiii lui DUMNEZEU menţin legatura cu El, fără întrerupere, prin rugăciune (1 Tes. 5: 17; Efes. 6: 18).
Rugăciunea poate fi individuală (Dan. 6: 10) şi comună (Fapt. 4: 24). Rugăciunea în comun (cu toţi odată) este o moştenire din felul de închinare al ucenicilor (Fapt. 4: 24). În Biserică se pot folosi tot felul de rugăciuni, spre exemplu se poate ruga unul, doi sau trei pe rând, iar ceilalţi să-l însoţească, spunând «amin» la rugăciunile care se înalţă (1 Cor. 14: 16). La fel se poate folosi şi rugăciunea în comun, care dă posibilitatea ca toţi credincioşii să se roage în acelaşi timp şi fiecare după nevoia sa. Rugăciunea în comun facută în chip ordonat produce o armonie cerească, ca zumzetul miilor de albine în acelaş stup (1Cor. 14:33,40). Pentru zidirea sufleteasca a tuturor este mai potrivit a se ruga două sau trei persoane pe rând (Filip. 2: 4).
DUMNEZEU ascultă rugăciunea celor drepţi, făcută cu credinţă (Iac. 1: 15-16; Mc. 11: 24; Matei 18: 19). Botezul cu Duhul Sfant şi vindecările de boli sunt răspunsuri la rugăciunile noastre (Luca 11: 13; Fapt. 8: 14-15).
Rugăciunile pot fi şi împiedicate prin viaţa netrăita după Cuvântul lui DUMNEZEU sau prin păcate ascunse şi nemărturisite (1 Petru 3: 7; Iac. 5: 16; 1 Ioan 1: 9; Ios. 7: 10-26; Prov. 28: 13).
Biblia opreşte închinarea la sfinţi şi la îngeri (Apoc. 19: 10; Col. 2: 18; Fapt. 10: 26-27). Sfinţii ne pot sluji numai ca model prin felul lor de viaţă (Evrei 13: 7; 6: 11-12). Mijlocitorii în rugăciunile credincioşilor sunt DOMNUL ISUS HRISTOS şi DUHUL SFÂNT (Ioan 14: 16; 1 Tim.2: 5; Evrei 7: 25; Rom. 8: 25,27).

b. Postul

Postul este abţinerea de la întrebuinţarea mâncării şi bauturii de orice fel (Mat. 4: 2), pe un timp mărginit, hotărât de fiecare în parte, dupa nevoile şi puterea sa (Is. 58: 5; Fapt. 9: 9).
Postul are drept scop înfranarea trupului în vederea obţinerii anumitor biruinţe spirituale (2 Cor. 6: 5; 11: 27; Fapt. 13: 2-3; 14: 23; Marcu 9: 29; 1 Cor. 7: 5).
Timpul hotărât pentru post este strâns legat de rugăciune. A posti fără a stărui în rugăciune şi fără a rezolva divergenţele cu semenii noştri este numai o formă de evlavie, căreia îi lipseşte puterea (Marcu 9: 28-29; Fapt. 13: 2-3; Is. 58: 6-7).
Nimeni nu poate fi obligat să postească.

13. Noi credem că botezul în apă, care se acordă persoanelor care cred şi care s-au întors la DUMNEZEU, trebuie efectuat printr-o singură cufundare în Numele TATĂLUI, al FIULUI şi al DUHULUI SFÂNT.

Botezul în apă este rânduit de Însuşi DOMNUL nostru ISUS HRISTOS (Matei 28: 19). El este un simbol al morţii faţă de păcat, al învieri la o viaţă nouă în ISUS HRISTOS (Romani 6: 1-4). Îl pot primi cei care cred şi mărturisesc credinţa (Marcu 16: 16, Fapte 8: 36).
Prin botezul în apă credinciosul este adăugat la numarul membrilor Bisericii lui DUMNEZEU (Fapt. 2: 38-47, Fapt. 10: 47-48, 1 Petru 3: 21).
Credinciosul care s-a botezat trebuie să ducă în totdeauna o viaţă curată şi sfântă, trăind după învaţăturile Evangheliei (Matei 28: 20, Fapt. 2: 42, Evrei 3: 14). Botezul se primeşte o singură dată prin cufundarea în apă, iar în cazul când acest act nu a fost îndeplinit după Cuvântul Sfintei Scripturi , se poate face o doua oară (Fapt. 19: 2-6).
Botezul în apă se poate primi şi înainte şi după primirea botezului cu DUHUL SFÂNT (Fapt. 8: 21-24 ; 10: 44-48). Cei ce au primit botezul în apă fără a fi obţinut botezul cu DUHUL SFÂNT sunt îndemnaţi după Cuvântul lui DUMNEZEU să stăruiască după botezul cu DUHUL SFÂNT (Fapt. 1: 4).
Botezul în apă este săvârşit numai de pastori şi prezbiteri ordinaţi conform rânduielilor Bisericii nou-testamentale.
Copiii credincioşi, ca şi ceilalţi oameni, nu pot fi botezaţi până nu ajung să se convingă singuri că DOMNUL ISUS este Mântuitorul lor personal (Fapt. 8: 37).

14. Noi credem în instituirea Cinei DOMNULUI pentru Biserică. Participarea la Cina DOMNULUI constituie o proclamare a morţii DOMNULUI ISUS HRISTOS.

Cina DOMNULUI este al doilea aşezământ ca formă exterioară în Biserica lui DUMNEZEU. Ea este instituită de Însuşi DOMNUL nostru ISUS HRISTOS prin întemeierea legământului nou (Mat. 26: 28; Luca 22: 19-20).
Cina DOMNULUI se compune din pâine nedospită şi rodul viţei nefermentat, care simbolizează jertfirea trupului şi vărsarea sângelui Său pentru pacatele noastre (1 Cor. 11: 24-25).
Cina DOMNULUI este rânduită spre amintirea morţii DOMNULUI ISUS HRISTOS şi nu spre iertarea păcatelor, dar cel ce se împărtăşeşte din ea în chip nevrednic se face vinovat de nesocotirea trupului şi sângelui DOMNUL ISUS HRISTOS şi astfel se împărtăşeşte spre osânda lui însuşi (1 Cor. 11: 27-29).
Ea este un simbol care exprimă părtăşia noastra cu firea Dumnezeiasca a DOMNULUI nostru ISUS HRISTOS , adică cu trupul şi sângele Lui(1 Cor. 10: 16 ; 2 Pet. 1: 4), o amintire a suferinţelor morţii Sale (1 Cor. 11: 26), o proorocie despre venirea Sa a doua oara. Credincioşii mântuiţi alcătuiesc prin participare la frângerea pâinii un singur trup (1 Cor. 10: 17).
Frângerea pâinii constituie, prin săvârşirea şi serbarea ei, doua momente: primul simbolizează suferinţele DOMNULUI, al doilea, vizavi de primul, momentul de cercetare de sine din partea credincioşilor (1 Cor. 11: 23-29). La Cina DOMNULUI nu pot participa decât membrii activi ai Bisericii, botezaţi în apă sau cu DUHUL SFÂNT, şi numai după ce s-au cercetat pe sine.
Cina se săvârşeşte ori de câte ori este posibil, fără deosebire de zi sau dată. Este recomandabil să se efectueze cel puţin o dată pe lună.

15. Noi credem că DOMNUL ISUS a instituit actul spălării picioarelor.

DOMNUL ISUS HRISTOS a spălat picioarele ucenicilor carora le-a zis: “Deci dacă Eu, DOMNUL şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să spălaţi picioarele altora” (Ioan 13: 14).
Este amintită şi ca o condiţie de adevarată evlavie în viaţa de credinţă. (1 Tim. 5: 10).

16. Noi credem în făgăduinţa botezului cu DUHUL SFÂNT pentru toţi credincioşii.

DUHUL SFÂNT este promis de DUMNEZEU înca prin profetul Ioel (Ioel 2: 28-29). Proorocul Ioel vorbeşte de doua mari revărsări : ploaia timpurie şi ploaia târzie (Ioel 2: 23). Ploaia timpurie s-a revărsat în primele secole, începand cu ziua de Rusalii, la Ierusalim (Fapte 2: 2-4), iar ploaia târzie se revarsă în zilele noastre.
DUHUL SFÂNT purcede de la TATĂL prin FIUL (Ioan 15: 26). Botezul cu DUHUL SFÂNT este o pecete pentru ziua răscumpărării (Efes. 4: 30), o arvună a moştenirii (Efes. 1: 13-14), putere de sus pentru slujba mărturisirii Evangheliei depline (Fapte 1: 8). El se deosebeşte de naşterea din nou. El se primeşte pe baza credinţei în urma naşterii din nou şi nu poate avea loc în nici un caz înaintea acesteia (Fapt. 19: 1-6, Efes. 1: 13-14). Ascultând predica lui Filip, samaritenii au primit Cuvântul şi au fost botezaţi în apă; când au venit la ei Petru şi Ioan, aceştia s-au rugat, punându-şi mâinile peste ei, ca să primească DUHUL SFÂNT (Fapt. 8: 12-17).
Botezul cu DUHUL SFÂNT se poate primi prin şi fără punerea mâinilor (Fapt. 8: 17; 19: 6; 10: 44-46 si 2: 12-17). Botezul cu DUHUL SFÂNT trebuie cerut (Luca 11: 13).
Botezul cu DUH SFÂNT înseamna umplerea cu DUHUL SFÂNT (Fapt. 2: 4), iar botezul cu foc (Matei 3: 11) este viaţa de încercări prin care DUMNEZEU trece pe cei sigilaţi (1 Petru 4: 12-14 si 16-19; 1: 6-7).
Botezul cu DUHUL SFÂNT este însoţit de semnul vorbirii în alte limbi (Fapt. 2: 4; 10: 46 ; 19: 16).
Prin botezul cu DUH SFÂNT vine umplerea cu putere pentru o viaţă sfântă în slujba divină. Acest botez poate fi urmat şi de primirea altor daruri (Luca 24: 49; Fapt. 1: 4-8 si 1 Cor.12: 1-31). Botezul cu DUHUL SFÂNT este o experienţă unică, iar umplerea cu El poate fi repetată (Fapt. 4: 3).
Potrivit cu Sfânta Scriptură, este necesar ca cei chemaţi de DUMNEZEU la vestirea Evangheliei depline mai întâi să stăruie, ca să fie umpluţi cu putere de Sus, pentru ca să-i poată însoţi semnele, minunile şi darurile DUHUL SFÂNT (Marcu 16: 17-18; Luca 22: 49; 1 Cor. 2: 1-5; Evrei 2: 4).

17. Noi credem că lucrarea DUHULUI SFÂNT se manifestă în cele nouă daruri.

În urma botezului cu DUHUL SFÂNT, DUHUL SFÂNT împarte cum voieşte El diferite daruri duhovniceşti. Sfânta Scriptura ne vorbeşte despre noua daruri, şi anume: vorbirea despre înţelepciune, vorbirea despre cunoştinţă, credinţa, darul tămăduirilor, puterea să facă minuni, deosebirea duhurilor, proorocia, vorbirea în felurite limbi şi tălmacirea limbilor (1 Cor. 12: 1-10). Toţi credincioşii trebuie să aibă o măsură oarecare de înţelepciune, cunoştinţă şi credinţă. Aceasta prin Cuvantul lui DUMNEZEU (Rom. 12: 2; Ioan 5: 39; Matei 22: 29; Rom. 10: 17). Darurile DUHULUI SFÂNT sunt supranaturale şi desăvârşite în lucrarea lor. Exemple: Fapt. 8: 20; 2 Petru 3: 16; Marcu 16: 17-18. Credinţa în DOMNUL ISUS HRISTOS care face parte din roada DUHULUI (Galateni 5:22) trebuie să o aibă toţi credincioşii, însă nu toţi primesc darul credinţei (Fapt. 3: 16). La fel, la primirea botezului cu DUHUL SFÂNT toţi credincioşii vorbesc în limbi noi, însă nu toţi au darul de a vorbi în felurite limbi (1 Cor. 12: 29-30). Darul vorbirii în limbi se foloseşte potrivit cu cele scrise în 1 Cor. 14: 27-28. În Biserică trebuie să existe daruri, pentru că ele sunt rânduite şi puse de DUMNEZEU pentru zidirea ei sufletească (1 Cor. 12: 28); nu primesc toţi credincioşii, ci fiecăruia DUHUL SFÂNT îi împarte cum voieşte (1 Cor. 12: 29-39).
Cuvântul lui DUMNEZEU ne cere să urmărim dragostea şi să râvnim şi după darurile duhovniceşti (1 Cor. 14: 1).

18. Noi credem că atât naşterea din nou cât şi botezul cu DUHUL SFÂNT trebuie să fie urmate de roada DUHULUI SFÂNT.

Roada DUHULUI SFÂNT este recolta unei vieţi sfinte, după ce am devenit copii lui DUMNEZEU, născuţi din nou, cârmuiţi de DUHUL SFÂNT în toate privinţele (Gal. 5: 22-23).
O dată cu naşterea din nou, roada DUHULUI începe să iasă în evidenţă în viaţa credinciosului (1 Ioan 5: 18; Tit. 3: 8). Fiecare credincios născut din nou, botezat cu DUHUL SFÂNT trebuie să aiba din prisos în viaţa sa roada DUHULUI SFÂNT (Galateni 5: 22-23; Mat. 7: 16-20).

19. Noi credem în vindecările divine.

Vindecările divine (supranaturale) intră tot în planul de mântuire înfăptuit pe Golgota prin jertfa de ispaşire a DOMNUL nostru ISUS HRISTOS (Matei 8: 16-17).
Vindecarea se poate obţine prin credinţa personală (Luca 8: 48), prin darul de vindecare (1 Cor. 12: 9; Fapt. 3: 6) şi prin rugăciunea rostită cu credinţă în urma ungerii cu ulei a bolnavilor, dupa cele scrise în Iac. 5: 14-16.
Sfânta Scriptură ne arată că bolile sunt urmarea păcatului şi chiar dacă n-ar fi păcătuit cel bolnav, totuşi sunt o urmare a căderii primului om (Genesa 3: 13; Deut. 28: 15-62; Ioan 5: 14).
Deoarece bolile şi suferinţele sunt consecinţele căderii în păcat, vindecarea intră, pentru cei ce cred, în acelaşi plan de mântuire ca şi iertarea păcatelor. DOMNUL ISUS HRISTOS a răstignit pe Golgota atât păcatele şi fărădelegile noastre, cât şi bolile şi suferinţele noastre (Is. 53: 4-5; Matei 8: 16-17).
Ungerea cu untdelemn este orânduită numai pentru credincioşi. Ea se face de catre presbiteri ordinaţi, atunci cand bolnavul o cere (Iac. 5: 14-16). După ungere se face rugăciune cu punerea mâinilor (Marcu 16: 17-18; 6: 12-13).
Biblia nu opreşte pe nimeni să se lase consultat de medici şi să le urmeze indicaţiile în caz de boală (Marcu 2: 17).

20. Noi credem în existenţa Bisericii lui DUMNEZEU fondată de către DOMNUL ISUS HRISTOS ca organism unitar şi viu.

Cuvântul „Biserică” este echivalentul a ceea ce în limba greacă se numeşte „Eklesia” şi înseamnă „adunarea celor chemaţi”. În înţelesul Sfintei Scripturi Ea este universală, cuprinde pe toţi credincioşii timpurilor trecute şi prezente, care, auzind glasul lui ISUS HRISTOS , s-au hotărât să se întoarca cu pocăinţă la DOMNUL, urmând Învăţăturile DOMNULUI nostru ISUS HRISTOS şi ale apostolilor Săi (1 Cor. 1: 2; 2 Cor. 6: 14-18).
Capul Bisericii este Însuşi DOMNUL nostru ISUS HRISTOS , iar ea formează trupul Lui (Efes. 1: 22-23; Col. 1: 18). Ea este zidită pe temelia pusă de apostoli şi prooroci, a carei piatră unghiulară este Însuşi ISUS HRISTOS (Efes. 2: 20). Ea este înfăţişată în Noul Testament ca templul lui DUMNEZEU (2 Cor. 6: 16), un locaş al lui DUMNEZEU prin DUHUL SFÂNT(Efes. 2: 22) şi trup al lui HRISTOS.
Fiecare credincios , fără deosebire de rasă şi naţionalitate, născut din nou prin Cuvântul lui DUMNEZEU şi DUHUL SFÂNT, care are credinţa deplină dată sfinţilor odată pentru totdeauna şi de acelaşi preţ cu a apostolilor (Ioan 3: 5-6; Tit 3: 5-6; Efes. 2: 19-22; Iuda v.3; 2 Petru 1: 1), face parte din Biserică, numită în Cuvântul lui DUMNEZEU „Biserica lui DUMNEZEU” (1 Tim. 3: 15; Fapt. 20: 28; Matei 18: 20), Biserica celor întâi născuţi, scrişi în cer de DUMNEZEU (Evrei 12: 23).
Menirea ei este de a vesti Cuvântul lui DUMNEZEU şi învăţătura Evangheliei (1 Cor.15: 1-6; Marcu 16: 15-20).
Totodată ea reprezintă mireasa DOMNULUI ISUS şi Împărăţia lui DUMNEZEU (2 Cor. 11: 2; Efes. 5: 25-27).
Toate bisericile locale formează o unitate indestructibilă a Bisericii lui DUMNEZEU Apostolice Penticostale din România.

21. Noi credem că preoţia Vechiului Aşezământ a fost înlocuită în Noul Aşezământ prin slujbele spirituale rânduite în Biserică.

„Si El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii evaghelişti; pe alţii pastori şi învăţători” (Efes. 4: 11).
Apostolii sunt trimişii DOMNULUI, cu misiunea deosebită cum ar fi desţelenirea unui nou câmp pentru Evanghelie (Marcu 16: 15-18,20). Aşa au fost cei 12 apostoli, Pavel ca apostol al neamurilor şi alţii (Mat. 10: 1-4; Mc. 6: 30; Rom. 1: 1; 11: 13).
Slujba de prooroc se deosebeşte de darul proorociei. Proorocul are cel puţin două daruri: darul vorbirii despre înţelepciune şi darul vorbirii despre cunoştinţă.
Evanghelistul este chemat să predice Evanghelia DOMNULUI ISUS HRISTOS şi este însoţit de semne şi rezultate deosebite în activitatea lui prin întoarcerea păcătoşilor la DUMNEZEU.
Pastorul are sarcina păstoririi credincioşilor care compun o Biserică locală după indicaţia data lui Petru de catre DOMNUL ISUS HRISTOS (Ioan 21: 15-17).
Toţi slujitorii reprezintă o singură treaptă spirituală, termenul de episcop, prezbiter şi pastor priveste aceeasi slujba (1 Petru 5: 1-2; Fapt. 20: 17,28; Filipeni 1: 1).
Din punct de vedere administrativ se poate deosebi slujba de pastor de cea de prezbiter.
Diaconatul a luat fiinţă ca o slujbă cu caracter gospodaresc (Fapt. 6: 1-6). Mai apoi a căpătat, pentru unii dintre diaconi care s-au remarcat, şi un caracter spiritual (Fapt. 6: 8-15; 1 Timotei 3: 8-12). „Pentru că cei ce slujesc bine ca diaconi, dobândesc un loc de cinste şi o mare îndrăzneală în credinţa care este în HRISTOS ISUS.” (1 Timotei 3: 13).

22. Noi credem că lucrătorii Evangheliei sunt ordinaţi în lucrare prin punerea mâinilor şi rugăciunea făcută de către slujitorii lui DUMNEZEU îndreptăţiţi să facă acest lucru (Fapte. 6: 5-6; 13: 2-4; 14: 23; Tit 1: 5).

Ordinarea se poate face direct pentru slujba de diacon sau prezbiter, iar după un stagiu oarecare ei pot fi ordinaţi pentru slujba de pastor ajutor sau pastor principal. Ordinarea se face în urma unui examen pentru cei care nu sunt absolvenţi de seminar şi în urma unei marturisiri date în scris în faţa Comisiei de ordinare, de loialitate faţă de Biserica lui DUMNEZEU. Diaconii sunt ordinaţi de catre 2 pastori, iar prezbiterii şi pastorii de catre cel putin 3 pastori. Dacă cineva a fost ordinat diacon, trecerea la slujba de prezbiter sau pastor se face printr-o ordinaţiune.
Diaconul se ocupa de administrarea ajutoarelor în Biserică. El poate oficia Cina DOMNULUI, binecuvântări de copii şi înmormântări, dacă pastorul îi cere acest lucru.
Prezbiterul poate oficia toate actele de cult la recomandarea pastorului.
Pastorul oficiază toate actele de cult şi se ocupă de păstorirea unei Biserici locale.
Slujba încredinţată prin actul ordinaţiunii este pe viaţă şi se poate revoca numai dacă cel ordinat a săvârşit abateri grave, dovedite prin mărturia a doi sau a trei martori (1 Timotei 5: 19).
Actul ordinaţiunii se face la recomandarea unei Biserici locale şi durata slujirii efective depinde tot de hotărârea Bisericii locale.

23. Noi credem că toţi membrii Bisericii lui DUMNEZEU au îndatoriri şi drepturi.

Nimeni nu poate să devină membru în Biserica lui DUMNEZEU Apostolică Penticostală decât numai dupa ce şi-a însuşit principiile de credinţă. Biserica îl poate primi de probă, pentru un anumit timp. În acest timp, candidatul este cercetat asupra stării lui sufleteşti şi, după ce a pus capăt păcatelor sale şi a dat dovadă că el cunoaşte toate principiile Bisericii, poate fi botezat în apa şi primit ca membru (2 Petru 1: 1; Ioan 17: 20-23; 1 Tes. 4: 3-8).
Membrii se numesc între ei fraţi (Fapt. 5: 23). Ei sunt datori, după Cuvântul lui, DUMNEZEU să respecte pe cei ce slujesc (Evrei 13: 17; 1 Tes. 5: 12-13) şi să se supună unii altora în frica lui HRISTOS (Efes. 5: 21).
Membrii sunt datori a stărui în sfinţire, unitate frăţească, în invăţătura Evangheliei şi în dragoste (Fapt. 2: 42).
Cuvântul lui DUMNEZEU cere ca tot ce se face în Biserică: rugăciunea, propovăduirea Evangheliei, îndemnuri, învăţături, întrebuinţarea darurilor duhovniceşti, cântări de lauda sau în duh, şedinţe ordinare şi extraordinare etc. „toate să se facă în chip cuviincios şi cu rânduială” (1 Cor. 14: 40). Fiecare membru este dator să participe în mod regulat la serviciile divine. Fiecare membru este dator să aibă o ţinută curată şi îngrijită. Disciplina în Biserică este un aşezământ biblic impus de Cuvântul lui DUMNEZEU. Fiecare membru este dator a se conforma şi proceda potrivit cu cele scrise în Mat. 18: 15-18.
Când cineva cade deodată în vreo greşeală, cei duhovniceşti, mai ales fraţii puşi să supravegheze bunul mers în Biserică, sunt datori a-l ridica cu duhul blândeţii (Gal. 6: 1).
Când cineva păcătuieşte şi păcatele lui devin cunoscute de mai mulţi, iar el nu se sfieşte de a păcatui mai departe, un astfel de om trebuie mustrat în fata tuturor, ca şi ceilalţi să se teamă (1 Tim.5: 20).
Fiecare credincios, conform Cuvântului lui DUMNEZEU, primeşte mustrarea şi chiar punerea sub disciplina, mai ales când se abate de la învăţăturile sănătoase ale Evangheliei depline. Disciplina nu are alt scop decât a-l ridica pe cel căzut sufleteşte şi de a menţine în Biserică autoritatea morală, buna rânduială şi legătura frăţească (1 Tes. 5: 14; 2 Tes. 3: 14-15; Iuda v.22).
EXCLUDEREA – Biserica are dreptul, chiar datoria, potrivit cu principiile Evangheliei DOMNULUI ISUS HRISTOS şi învăţăturile sfinţilor apostoli, să-i excludă pe acei membri care, după ce au fost îndemnaţi de mai multe ori la pocainţă pentru abaterile lor, stăruiesc mai departe în săvârşirea păcatului. Prin excludere ei pierd dreptul de membru (Mat. 18 : 15-18 ; Rom. 16: 17-18 ; 1 Cor. 5: 2 ; 11: 13; 2 Tes. 3: 6 ; Tit. 3: 10).
REPRIMIREA – Cel ce se căieşte din toata inima de abaterile sale şi Biserica are dovezi că viaţa lui s-a îndreptat, că a fost iertat de DOMNUL pentru faptele sale, că se supune tuturor bunelor rânduieli şi cere să fie reprimit, poate fi reprimit (Luca 17: 4 ; Iacov 5: 19).

24. Noi credem că familia, prin căsătorie, este o instituţie divină aşezată de DUMNEZEU.

Familia este o instituţie divină şi biblică. Ea a fost hotărâtă de DUMNEZEU, chiar primilor oameni: Adam si Eva (Geneza 2: 18 –24).
Prin căsătorie, DUMNEZEU face legătura intimă şi sfantă între soţ şi soţie, formând din amândoi un singur trup (Mat. 19: 5). Cine hotărăste în inima lui să rămână necăsătorit este liber (1 Cor. 7: 7-8,34,40).
Bărbatul este dator să-şi îngrijească, să-şi iubească şi să-şi cinstească soţia, ca pe trupul lui (1 Petru 3: 7; Col. 3: 19). El este capul femeii şi al familiei (1 Cor. 11: 13).
Soţia a fost creată şi rânduită de DUMNEZEU să fie de ajutor barbatului ei (Genesa 2: 18). Ea este datoare să-l iubească şi să i se supună (Tit 2: 4-5; Col. 3: 18).
Căsătoria civila se oficiază întâi la ofiţerul stării civile, urmând căsătoria religioasă prin binecuvântarea DOMNULUI, în Biserică.
Cuvântul lui DUMNEZEU nu permite ca un credincios să se căsătoreasca cu o necredincioasă sau invers (Deut. 7: 3; 1 Cor. 7: 39; 2 Cor. 6: 14)
DIVORŢUL – nu este îngăduit de Cuvântul lui DUMNEZEU, afară de cazul de adulter dovedit (Mat. 19: 6-9).
Concubinajul şi pruncuciderile sunt neîngaduite de DUMNEZEU (Evrei 13: 4; 1 Cor. 6: 18-20; Gal. 5: 19; Exod 20: 13).
RECĂSĂTORIREA – este îngaduită de Cuvântul lui DUMNEZEU numai atunci când unul din cei doi soţi a trecut din viaţă (Rom. 7: 1-3).
Nu se admite recăsătorirea atunci când despărţirea s-a facut din alt motiv decât cel biblic. Cuvântul lui DUMNEZEU nu admite aceasta, ci doar o reîmpacare sau renunţare la recăsătorie (1 Cor. 7: 10-11).

25. Noi credem în rânduiala Bisericii cu privire la binecuvântarea copiilor.

Copiii credincioşilor sunt sfinţi (1 Cor. 7: 14). Ei totuşi vor fi aduşi la binecuvantare, unde, după exemplul DOMNULUI ISUS (Mat. 19: 13–15; Marcu 10: 13-16), copii mici sunt luaţi ţn braţe, iar peste cei mari se pun mâinile, rostindu-se textul de binecuvântare de la Numeri 6: 24-27, în timp ce li se pronunţă numele. Apoi urmează o scurtă rugăciune pentru copil şi parinţii lui.

26. Noi credem că dărnicia este o datorie sfântă pentru fiecare credincios.

Dărnicia este aşezată de apostoli în primele Biserici creştine: 1 Cor. 16: 1-2; 2 Cor. 8: 1-15. În primul rând, prin darnicie se întareşte răspândirea Evangheliei. Pentru a ne mântui, DUMNEZEU L-a dat pe FIUL Său pentru noi (Ioan 3: 16). La fel, pentru a putea ajunge Evanghelia şi la alţi păcătoşi, şi noi suntem datori să facem ,,partea DOMNULUI”
şi dăm din toate bunurile noastre celor ce ce ne învaţă şi predica Evanghelia (Gal. 6: 6; 1 Tim. 5: 17-18; Evrei 7: 8). În al doilea rând, sunt ajutaţi cei ce lucrează şi s-au pus cu totul în slujba propovăduirii Cuvântului (1 Tim. 5: 17-18; Gal. 6: 6).
În al treilea rând, se urmăreşte (prin dărnicie) ajutorarea săracilor sfinţi, când sunt în nevoi (Mat. 25: 34-36; Rom. 12: 13; Prov. 14: 31).
Membrii Bisericii lui DUMNEZEU sunt obligaţi, potrivit Cuvântului Său, să ajute cu darurile lor benevole orice lucrare la care sunt chemaţi şi mai ales să participe regulat la strângerile care au loc în fiecare duminică în toate Bisericile (1 Cor. 16: 1-2).

27. Noi credem în datoria credincioşilor de a urmări simplitatea în îmbrăcăminte.

Sfânta Scriptură ne învaţă că, pe lângă supunere şi cumpătare, să fim cuviincioşi şi în îmbrăcăminte. Credincioşii trebuie să urmărească în îmbrăcămintea lor modestia şi simplitatea: podoaba lor să fie omul ascuns al inimii, un duh blând, liniştit, umplut cu DUHUL SFÂNT, care este de mare preţ înaintea lui DUMNEZEU ( 1 Tim. 2: 9-10; 1 Petru 3 : 1-6). Credincioşii botezaţi cu DUHUL SFÂNT formeaza un popor sfânt şi deosebit de lume, deci ei nu trebuie să se potrivească principiilor lumii, nici să iubească deprinderile ei, care întotdeauna înclină spre păcat. Prietenia lumii este vrajmaşie cu DUMNEZEU (Rom. 12: 2; Iac. 4: 4; Mat. 9: 24; 1 Cor. 3: 15).

28. Noi credem că Duminica este ziua DOMNULUI.

Noi serbăm ca zi de rugăciune şi odihnă Duminica. În ea ne odihnim şi participam regulat la serviciile divine ale Bisericii, pentru zidirea noastră sufletească.
Serbăm această zi în amintirea învierii DOMNULUI ISUS HRISTOS , după modelul creştinilor din Biserica primară (1 Cor. 16: 2; Fapt. 20: 7; 2: 1; Ioan 20: 19-20).
În afară de Duminică, oficiem servicii divine în orice altă sărbătoare, precum şi în zilele stabilite de Biserică (Efes. 6: 18; 1 Tim. 2: 1-4).

29. Noi credem că voia Lui DUMNEZEU este să fim loiali faţă de stat şi faţă de autorităţile statului.

Cuvântul lui DUMNEZEU ne impune recunoaşterea şi respectarea autoritaţilor şi a ordinii de Stat (1 Petru 2: 13-17; Tit. 3: 1-2); pe de alta parte aceasta este şi o datorie naţională şi cetăţenească. Autorităţile Statului sunt rânduite de, DUMNEZEU pentru păstrarea ordinii publice, pentru conducerea ţării şi binele poporului (Rom. 13: 1-5). Noi suntem datori a ne supune legilor ţării, potrivit Cuvântului lui DUMNEZEU. Suntem datori să plătim dările către stat şi să ne îndeplinim îndatoririle ce ne revin (Rom. 13: 6-7)
Noi suntem datori a ne ruga pentru autoritaţi şi înalta cârmuire (1 Tim. 2: 1-3).

30. Noi credem că suntem datori să-i iubim pe toţi oamenii, indiferent de rasă, naţionalitate sau convingere religioasă (Marcu 9: 38-39; Filip. 3: 16).

Critica şi hula împotriva altui cult religios creează antagonism şi ceartă. Nici un credincios adevarat din Biserica lui DUMNEZEU nu calomniază alte culte religioase (Marcu 9: 38-39; Filip. 3: 16).

31. Noi credem în a doua venire a DOMNULUI ISUS HRISTOS şi în evenimentele escatologice care vor urma.

a. Răpirea Bisericii

Credem în răpirea Bisericii înainte de arătarea DOMNULUI ISUS HRISTOS pe norii cerului şi înainte de necazul cel mare (Isaia 26: 20-21; Luca 21: 40-44; Luca 17: 34-36; 1 Cor. 15: 40-44; 1 Tes. 4: 13-18) «Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici FIUL, ci numai TATĂL» (Mat. 24: 36).
După răpire va avea loc, în cer, judecata pentru răsplătirea credincioşilor (Rom. 14: 10; 2 Cor. 5: 10) şi apoi nunta Mielului (Apoc. 19: 7-9.

b. Necazul cel mare şi aratarea lui Anticrist

După răpirea Bisericii şi ridicarea DUHULUI SFÂNT, care azi opresc arătarea omului păcatului – Anticristul (2 Tes. 2: 7-8) – va urma o mare strâmtorare din pricina arătării lui, cum n-a fost vreodată pe pământ şi nici nu va mai fi (Mat. 24: 21; Apoc. 6).
Duhul său lucrează deja azi în lume prin ucenicii săi (1 Ioan 2: 18) şi ţinta lui este
să-l tăgăduiască pe TATĂL, pe FIUL şi pe DUHUL SFÂNT, spre a nimici cu desăvârşire credinţa în DUMNEZEU prin semnele şi minunile pe care le va face (2 Tes. 2: 4; 9: 12; Apoc. 13: 13; 16: 4). DOMNUL ISUS a venit ca DUMNEZEU întrupat în om, şi, dupa ce şi-a dat viaţa ca jertfă de ispăşire pentru iertarea păcatelor, a trimis ucenicii Săi să propovăduiască Evanghelia, iar Anticrist este mesia cel fals, adica Satana întrupat în om şi care vine în numele său(Ioan 5: 43). El are deja mulţi ucenici în lume, care propovăduiesc fie necredinţa, fie învăţăturile false, spre a-i deschide drumul în lume (1 Ioan 2: 18; Luca 18: 8 )
După ce fiii lui Israel vor recunoaşte amăgirea, în care au fost atraşi de Anticrist, se vor întoarce la Mesia Cel Adevarat, care este DOMNUL ISUS HRISTOS , DOMNUL nostru (Rom. 9: 27-29, 11: 26; Ier. 30: 7)

c. Venirea DOMNULUI ISUS HRISTOS în slavă

„Îndată dupa acele zile de necaz, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile cerului vor fi clătinate. Atunci se va arata în cer semnul Fiului omului toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu mare slava” (Mat. 24: 29-30; Marcu13: 24-26).
DOMNUL va fi însoţit de zecile de mii de sfinţi ai Săi, care vor sta la dreapta puterii Sale (1 Tes. 4: 16-17; Iuda v. 14-15).
Atunci Anticristul va fi nimicit cu suflarea gurii Sale: fiara şi proorocul mincinos vor fi aruncaţi de-a dreptul în iazul cu foc (Apoc. 19: 20; 2 Tes. 2: 3; Ier. 23: 33; Mal. 4: 3; Apoc. 19: 21). Diavolul va fi aruncat în fântâna adâncului , unde va fi ţinut legat timp de o mie de ani (Apoc. 20: 1-30).

d. Împărăţia lui DUMNEZEU pe pământ sau Mileniul

Împărăţia lui DUMNEZEU din zilele nostre este spirituală (Luca 17: 20). Ea nu se întemeiază pe obiceiuri sau forme exterioare, ci constă în sfinţirea vieţii, pacea şi bucuria care vin de la DUHUL SFÂNT (Rom. 14: 17).
În Împărăţia lui DUMNEZEU intră toţi aceia care sunt născuţi din nou (Ioan 3: 3-6).
Noi aşteptăm însa ca Împărăţia lui DUMNEZEU să vin în chip natural pe pământ şi ea va avea loc o mie de ani, potrivit Cuvântului Său (Mat. 6: 10; Apoc. 20: 4). DOMNUL Îşi va întemeia Împărăţia Sa pe temei de dreptate şi sfinţenie, stăpânind întreg pământul, fiind El DOMN al DOMNILOR şi REGE al REGILOR (Apoc. 11: 15; 1 Cor. 15: 24; Apoc. 5: 10; 19: 16).
În timpul Împaratiei de o mie de ani va fi pace deplina pe pământ, fiindcă diavolul va fi legat şi nu va avea cine să mai înşele neamurile şi va exista armonie chiar între fiare ; cruzimea nu va mai avea loc (Isaia 11: 1-10). Zilele oamenilor vor fi multe, ca zilele copacilor (Isaia 65: 9-25). Atunci Împărăţia lui DUMNEZEU va fi pe tot pământul (Apoc. 11: 15).

e. Învierea universala şi judecata din urmă

Moartea este trecerea omului din viaţa aceasta în viaţa veşnică, cu alte cuvinte desparţirea sufletului şi a duhului de trup. Trupul se întoarce în ţărână, de unde a fost luat (Genesa 3: 19), iar sufletul este viu, conştient şi trăieşte în lumea de dincolo împreuna cu duhul, de care este nedespărţit.
Toţi oamenii, fără deosebire, trebuie să moară, fiindcă toţi au păcătuit (Rom. 5: 12).
Pentru credincioşi, moartea e o adormire în care aşteaptă învierea (1 Tes. 4: 13-16), o despărţire de trupul firesc, pentru a fi îmbracaţi cu trupul ceresc (2 Cor. 5: 1-8), o părăsire a lumii, ca să fie la un loc cu DOMNUL, într-un loc de pace, fericire şi odihnă (Luca 23: 43; Filip. 1: 23; Apoc. 14: 13).
Credincioşii se vor înfăţişa, la timpul hotărât, la scaunul de judecată al lui HRISTOS, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata cereasca din mâna DOMNULUI pentru toate faptele şi ostenelile lor pe care le-a depus pe pământ în lucrul Său (2 Cor. 5: 10; Rom. 14: 10–12).
Moartea necredincioşilor este un act însoţit de groază, spaimă şi remuşcări sfâşietoare. Sufletul lor se duce într-un loc de chinuri, aşteptând înfricoşata zi a judecăţii din urmă (Iuda v.7). După Împărăţia de o mie de ani, Satana va fi din nou dezlegat pentru putină vreme, timp în care va înşela neamurile (Gog şi Magog), ca să facă război împotriva sfinţilor. „…dar din cer s-a pogorat un foc care i-a mistuit” (Apoc. 20: 7-10).
După aceasta vor învia toţi fără deosebire, cei care nu au avut parte de învierea cea dintâi (Apoc. 20: 5). Marea va da afară morţii care erau în ea, la fel moartea şi locuinţa morţilor vor da şi ele înapoi pe morţii lor (Apoc. 20: 13-14) şi toţi vor trece la judecata de la Tronul Alb (Apoc. 20: 11-12). Şi fiecare va fi judecat după faptele lui şi după gradul conştiinţei pe care a avut-o (Apoc. 20: 12; Rom. 2: 12). Cei ce nu au fost găsiţi scrişi în Cartea Vieţii vor fi aruncaţi în iazul de foc (Mat. 25: 32-46; Apoc. 20: 15)

f. Cerul nou şi pământul cel nou. Viaţa veşnică

Viaţa veşnică este o obârşie divină şi este un dar al lui DUMNEZEU (Rom.6:23; Evrei 7:16). Ea este promisă credincioşilor (1 Ioan 2: 25; 2 Tim.1: 1); ea se capată de la DUMNEZEU prin credinţa în ISUS HRISTOS (1 Ioan 5: 11; Ioan 3: 15), căci El Însuşi este viaţă veşnică (1 Ioan 5: 20).
Pentru a obţine viaţa veşnică trebuie să ne luptăm, stăruind în fapte bune (Rom. 2: 7), fiindcă noi suntem chemaţi la ea (1 Tim. 6: 12). Ea este un drept de moştenire pentru veacul viitor (Marcu 10:30), este numită şi viaţa viitoare (1 Tim. 4: 8 ) şi vor intra în ea numai cei neprihăniti, care au luptat cu credincioşie pe pământ, răbdând ispitele. Ei vor primi, la timpul hotărât, cununa vieţii veşnice (1 Tim. 6: 12).
„Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pierisera şi marea nu mai era. Şi eu am văzut coborându-se din cer de la DUMNEZEU cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: Iată cortul lui DUMNEZEU cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi DUMNEZEU Însuşi va fi cu ei. El va fi DUMNEZEUL lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apoc. 21: 1-4).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

@

%d blogeri au apreciat asta: